Eşti aici

Imaginea Pictură

Data: Joi, 25 Octombrie, 2018 - 17:00
Loc: Muzeul Bistrita, str. G-ral Grigore Balan, nr. 19 - Arta Contemporana

Joi, 25 octombrie 2018, începând cu ora 17, în cadrul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, la Muzeul Bistrița - Secția de Artă Contemporană, va avea loc vernisajul expoziției Imaginea Pictură. Despre ieșirea în „realitate”, prezentând lucrări ale finaliștilor primelor 5 ediții ale Bursei Teodor Moraru, sub îndrumarea curatorilor Diana Marincu și Székely Sebestyén.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 26 octombrie – 15 noiembrie 2018, la Muzeul Bistrița de pe str. G-ral Grigore Bălan, nr. 19, Bistrița, de marți până duminică, între orele 09.00–17.00.
Inițiată în 2014, Bursa pentru pictură Teodor Moraru este acordată anual în memoria pictorului Teodor Moraru (1938 – 2011) și se adresează artiștilor cu vârsta de cel mult 35 de ani. Bursa Teodor Moraru urmărește susținerea tinerilor artiști, abordând câteva dintre nevoile indispensabile dezvoltării artistice. Astfel, bursa acordă anual un sprijin financiar cât și finanțarea unei rezidențe artistice alături de grupul Colonia 21.
Expoziția reprezintă un amplu decupaj a ceea ce pictura tânără din România propune astăzi și oferă posibilitatea configurării unor rețele care leagă demersuri variate, din zone conceptuale și geografice diferite, cu instrumente și mize multiple.
Imaginea Pictură. Despre ieșirea în „realitate” prezintă lucrări a 15 tineri artiști, finaliști (Marius Bodea, Anca Brânzaș, Adrian Dica, David Farcaș, Camilia Filipov, Ioan de Moisa, Laura Niculescu, Lucian Popăilă, Sabina Suru, Daniela Vîrlan) și câștigători ai Bursei Teodor Moraru din 2014 până în 2018: Diana Tudose (2014), Dragoș Bădiță (2015), Magda Amărioarei (2016), Norbert Filep (2017) și Andrea Tivadar (2018).

Organizator: Asociația ARTA în dialog
Parteneri: Galeria Quadro, Fundația Societatea de Concerte, Asociația PostModernism Museum, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.

Pentru informații suplimentare:
bursateodormoraru@gmail.com
www.complexulmuzealbn.ro
www.teodormoraru.ro
bursateodormoraru@gmail.com
facebook.com/bursatm
instagram.com/bursateodormoraru/

Vă aşteptăm cu drag!

Manager,
Alexandru Gavrilaş