Creşterea colecţiilor şi necesitatea punerii în valoare a patrimoniului au condus la acordarea, în anul 1982, a unui nou local şi pentru secţia de etnografie a Muzeului Judeţean – în localul Primăriei Vechi a oraşului, în Piaţa Centrală nr. 2.

În anul 1977 secţia de Arheologie – Istorie se mută într-un nou local, un monument reprezentativ pentru arhitectura renascentistă – Casa Argintarului.

Noi staţiuni arheologice, campanii de cercetare în teritoriu, sporesc în mod continuu patrimoniul muzeistic conturând viitoarele secţii. Ample şantiere arheologice la Budeşti, Şopteriu, Mărişelu, Fântânele, Archiud, Ilişua, Ciceu-Corabia, Bistriţa conturează tot mai exact evoluţia istorică a regiunii, bogăţia şi importanţa zonei în cunoaşterea unor fenomene şi orizonturi culturale mai largi. Din partea muzeului au efectuat aceste cercetări G. Marinescu şi C. Gaiu.

În anul 1969 vedea lumina tiparului primul număr al publicaţiei muzeului File de Istorie, ulterior Revista Bistriţei.

Săpături la aşezarea daco-romană de la Archiud (1961 – 1965) împreună cu Dumitru Protase.

Săpături la necropola Wietenberg de la Bistriţa (1962) împreună cu Ioan Horaţiu Crişan

Au urmat săpăturile la cetatea dacică de la Sărăţel (1959 – 1968) în colaborare cu Institutul de Arheologie din Cluj (Nicolae Vlassa, Ioan Glodariu, Hadrian Daicoviciu)

Beneficiind de coordonarea şi îndrumarea unor specialişti se deschid primele şantiere arheologice, cu importante rezultate pentru cunoaşterea trecutului şi sporirea patrimoniului. Primul şantier a fost inaugurat în septembrie 1957 la Orheiul Bistriţei, sub conducerea profesorului Mihail Macrea.

În 1953 în inventarul unui mormânt celtic aflat la Galaţii Bistriţei era identificat un instrument medical pentru practicarea trepanaţiilor, iar în 1954 un pumnal scitic din bronz, la Posmuş.

Rolul pe care noua instituţie îl evidenţiază prin salvarea unor valori patrimoniale apare la puţină vreme de la înfiinţare. În 1951 erau transferate o serie de monumente romane aflate la castelul feudal de la Ilişua.