Intr-un muzeu daca dorim sa venim in intampinarea dorintelor beneficiarilor de diverse tipuri este important sa tine
Roman Time
You are here
Roman Time
106 – 271 p. Chr.
În urma cuceririi Daciei de către romani, în anul 106 p. Chr., regiunea a intrat în componența provinciei romane Dacia, ulterior, în urma reorganizării din vremea împăratului Hadrian, în cea a Daciei Porolissensis. Limes-ul nord-estic al provinciei urma traseul dealurilor submontane ale Carpaților nordici și orientali având în castrele romane de la Ilișua, Livezile și Orheiu Bistriței centrele sistemului de apărare ale acestui sector al graniței.
În castrul de la Ilișua (Arcobadara) a fost instalată o unitate de cavalerie Ala I Tungrorum Frontoniana. Macheta acestui castru formează elementul central al sălii. Tot o unitate de infanterie care avea în componenţa sa şi călăreţi a fost alocată și în castrul de la Orheiu Bistriței Cohors I Hispanorum miliaria.Pe lângă rolul lor militar, de apărare ale sectoarelor de graniță, acestea au devenit importante centre administrative și economice, adevărate focare de romanitate, în jurul cărora s-au constituit rețele de așezări care asigurau hrana și echiparea trupelor.
Așezări daco-romane au fost cercetate la Archiud, Ocnița, Vermeș, Stupini, Bistrița, în toate alături de obiecte de factură romană continuă să fie întrebuințate vase de factură locală, dacică (cățui, borcane, fructiere). Între numeroasele artefacte expuse se găsesc unelte și ustensile care atestă diversele ocupații în care populația a fost antrenată: agricultură, meșteșuguri, comerț ca și intensele legături cu centre de producție din provincie și din imperiu. Numărul mare al pieselor de armament, de echipament militar și de harnașament, provenind cu preponderență din castrele auxiliare de la Ilișua și Orheiu Bistriței dau seama despre tehnica militară și forța trupelor staționate.
Varietatea pieselor de podoabă, instrumentarul casnic sau cel legat de cultura scrisă ori de medicină ca și obiectele de cult atrag atenția asupra modului în care civilizația romană a cucerit spațiul provinciei, similar proceselor derulate în alte părți ale Imperiului.