Muzeul memorial "Ion Pop Reteganul", Reteag

În localitatea Reteag, la nr. 24, se află o casă tarănească cu târnaţ, construită în anul 1866 şi transformată în muzeu, în anul 1955.

Ridicată de tatăl folcloristului Ion Pop Reteganul, casa adăposteşte azi câteva dintre obiectele care au aparţinut acestui cărturar de valoare şi este locul unde Ion Pop Reteganul şi-a petrecut copilăria şi anii de pensie.

Ambianţa austeră a spaţiului de lucru al fostului învaţător este dată de patul, biroul, masa, dulapurile cu cărţi, oglinda şi cufărul. Sunt expuse carţile şi articolele scrise de el, revistele la care a colaborat, mapele cu corespondenţa avută, planuri de lecţii, traduceri, lucrări în manuscris etc.

Ion Pop-Reteganul (1853-1905 ) a fost un pedagog, prozator, publicist şi folclorist, reprezentativ pentru epoca sa şi a rămas în istoria folcloristicii româneşti ca „cel mai mare folclorist al Ardealului” (Ion Muslea).

S-a născut la 10 iunie 1853, în satul Reteag, jud. Bistriţa-Năsăud, un sat de pe Someşul Mare de la care, pentru a se deosebi de numeroşii Popi transilvăneni, şi-a luat pseudonimul de Reteganul.

Clasele primare le-a făcut în Reteag, frecventând şcoala numai iarna, fiindca, o data cu venirea primaverii, începea păstoritul oilor. A urmat apoi două clase „normale” de gimnaziu şi două de gimnaziu grăniceresc la Năsăud (1864-1867).

În toamna anului 1870, hotărându-se să devină învăţător, urmează cursurile Preparandiei Confesionale (Şcolii Normale) din Gherla, iar in anul următor la Preparandia de stat din Deva (1870-1871).

In februarie 1873, înainte de a termina cursurile, fiind considerat un elev excepţional, a fost solicitat să accepte un post de învăţător în comuna Orlat din judeţul Sibiu. Timp de douăzeci de ani a activat ca învăţător în localitaţi din mai multe judeţe ale ţării (1873-1892), fiind preocupat în acelaşi timp şi de culegerea folclorului din aceste zone.

În 1876 îl aflăm astfel în Boru Mare, pe Valea Jiului, în 1878 în Lisa (Făgăraş), ca director al şcolii confesionale româneşti, în 1879 în Bouţarul Superior din dioceza Lugojului, în 1881 la Bucium-Seasa, la Sâncel apoi, lângă Blaj (1885), la Rodna Veche (1886) şi, în sfârşit, la Reteag unde s-a retras ca pensionar în 1892.

La ieşirea la pensie avea satisfacţia că a organizat 5 scoli şi a contribuit la dezvoltarea altora şi afirma că: „Să mă renasc de 100 de ori tot învăţător m-aş face, căci nu există o mai frumoasă carieră pe pământ ca aceea de învăţător”.

Se stinge din viaţă la 52 de ani, în 3 aprilie 1905 în Reteag. Soţia sa Luiza a mai trăit încă aproape 50 de ani, iar fiica sa Eugenia a murit cu un an înaintea mamei. Sunt înmormântaţi toţi trei în acelaşi mormânt.

În 1878 publica în revista lui Iosif Vulcan ˝Şezătoarea. Foaia poporului român˝ (Siedietórea. Fóia poporului românu), povestea ˝Fata mulţumitoare˝, – o încercare de versificare a poveştii ˝Toarceţi fete, c-a murit Baba Cloanţa˝, pe care o va introduce în volumul ˝Poveşti ardeleneşti din popor adunate˝, partea 1 ( editat în cinci părţi), 1888, ce a cunoscut o deosebită popularitate.

Vasile Alecsandri îi scria, de la Paris, că le-a citit „cu multă placere”, îndemnându-l să continue „preţioasa culegere şi publicare, menită a ocupa un loc însemnat în tezaurul literaturii populare, îndeplinind astfel una din cele mai folositoare misiuni ale unui om care îşi iubeşte neamul”.

A mai editat culegerile de folclor: ˝Inimioara - adecă Floarea poeziei naţionale din cei mai buni scriitori români pentru uzul tinerimii române˝ (1885, ed. a 2-a în 1907), ˝Trandafiri şi Viorele˝ (1886, ed. a 4-a în 1912), ˝Chiuituri de care strigă flăcăii la joc, Opşaguri, cât pilite, cât cioplite şi la lume împărţite˝ (1887), ˝Starostele sau datinile de la nunţile românilor ardeleni˝ (1890), ˝Poveşti din popor˝ (1895, editat sub auspiciile ASTREI şi premiat de Asociaţie), ˝Bocete˝ (1897), ˝Românul în sat şi la oaste, apreciat din cântecele lui poporale˝ şi ˝Pântea Viteazul: tradiţiuni, legende şi schiţe istorice˝ (1898), ˝Zidirea lumii. Adam şi Eva. Originea Sfintei Cruci şi cele 12 Vineri: după tradiţii poporale şi manuscrise vechi˝ (1901, ed. a 9-a în 1915), ˝De la moară: poveşti şi snoave˝ (1903) etc., Dintre scrierile originale menţionam volumele de proză ˝Nuvele şi schiţe˝ (2 vol. 1898-1899), ˝Pilde şi sfaturi pentru popor˝ (1900), ˝Nuvele˝ (1901), cât şi o ˝Carte de cetire pentru anii din urmă ai şcoalelor normale, şcoalele de repetiţiune, cursurile de adulţi şi pentru poporul nostru˝ (1892), un curs practic despre pomicultura (1889, 1904).

A predat Academiei Române 21 de volume în manuscris, o comisie urmând să trieze materialul în vederea publicării, dar cea mai mare parte va ramâne inedită.

A fost redactor la publicaţiile: ˝Cărţile săteanului român˝ (Blaj, 1886), ˝Dreptatea˝ (Timişoara, 1893-1894), ˝Deşteptarea˝ (Cernăuţi, 1897) ˝Revista ilustrată˝ (Reteag, Şoimuş, 1898-1899), ˝Tribuna˝ şi ˝Foaia poporului˝ ( Sibiu, 1899-1901), ˝Gazeta de duminecă˝ (Şimleu, 1904-1905), tipărind şi o parte din textele sale folclorice.

A desfăşurat şi o intensă activitate în domeniul teoretic al culegerii şi cercetării folclorului în paginile revistei ieşene ˝Contemporanul˝, în ˝Gazeta Transilvaniei˝ (Braşov), ˝Gutinul˝ (Rodna) ş.a.; a scris şi articole legate de istoria învăţământului.

La Sâncel, împreuna cu publicistul Petre Stoica, a editat revista ˝Convorbiri pedagogice˝ (1886-1887). Secretar secund al ˝Asociaţiunii pentru Literatura şi Cultura poporului român˝ (ASTRA) la Sibiu (1893-1896).

A fost apreciat elogios de cei mai prestigioşi cărturari ai timpului: Vasile Alecsandri, Octavian Goga, B.P. Haşdeu, I. Bianu, I. Urban Jarnik, Gustav Weigand, Nicolae Iorga.

Principalele volume publicate: Ion Pop-Reteganul - Trandafiri şi viorele: poezii populare. – Gherla, 1884. Ion Pop-Reteganul - Inimioara – adecă Floarea poeziei naţionale din cei mai buni scriitori români pentru uzul tinerimii române. – Sibiu: Ed. Krafft, 1885. Ion Pop-Reteganul - Poveşti ardeleneşti: în 5 părţi. – Braşov: Ed. Nicolae I. Ciurcu, 1888. Ion Pop-Reteganul - Crăiasa zânelor: poveşti ardeleneşti. – Bucureşti: Minerva, 1970. – 310p. Ion Pop-Reteganul - De n-ar fi poveştile. – Sibiu, 1971. – 180 p. Ion Pop-Reteganul - Poveşti populare. – Timişoara, 1989. Ion Pop-Reteganul - Zâna apelor: poveşti ardeleneşti. – Bucureşti: Minerva, 1997. – 310 p.

Dintre basmele culese de Ion Pop Reteganul: Trifon Hăbăucul Aflatul Dreptatea şi Strâmbătatea Făt-Frumos zălogit Toarceţi, fete, c-a murit Baba Cloanţa Ganul Ţiganului Crăiasa zânelor Vizor, craiul şerpilor Doftorul Toderaş Omul de omenie nu piere Crâncu, vânătorul codrului Fiuţul oii Aripă-Frumoasă Ioaneş Măsariul Stan Bolovan Norocul şi mintea Măr şi păr Azima mergătoare Povestea lui Pahon Zâna apelor Voinicul Parsion Urmă Galbină şi Pipăruş Petru Lupul cu capul de fier