Preistorie

Paleoliticul se suprapune cronologic cu pleistocenul. În bazinul Someşului Mare cele mai vechi urme ale activităţii umane aparţin paleoliticului superior (cca. 32.000 – 10.000 a. Chr.), manifestată prin unelte şi arme din silex şi cuarţit (lame, răzuitoare, gratoare, străpungătoare) descoperite la Mintiu, Cepari, Cormaia, Uriu, Agrişu de Sus, Chiochiş, descoperiri atribuite aurignacianului şi graviteanului.

O dată cu neoliticul a avut loc un proces de sedentarizare a populației prin trecerea la cultivarea plantelor și domesticirea animalelor, concomitent cu dezvoltarea unor meșteșuguri casnice, necunoscute anterior, precum olăritul și confecționarea de unelte și arme din piatră, corn și os, prin șlefuire și perforare. Numărul mare de topoare, dăltițe, obiecte din corn, prezente în expoziție este sugestiv pentru adevărata explozie demografică și diversificarea ocupațională din regiune.

Eneoliticul dezvoltat (4600/4500 – 3800/3700 î.e.n.) este reprezentat în zonă de purtătorii Culturii Petreşti,răspândită în centrul şi sud-vestul Transilvaniei, având influenţe şi în Banat. Alături de unelte din piatră, silex, os, corn şi lut ars, acum apar primele unelte grele din aramă (topoare-dălţi şi topoarele cu braţele în cruce şi gaură transversală pentru mâner). Ceramica din pastă fină cu decor pictat cu motive geometrice de la Archiud, Herina, Stupini, Șintereag este completată, pentru acest orizont cultural, de topoarele cu brațe în cruce de la Vermeș și Budești.

Epoca bronzului acoperă cea mai mare parte a mileniilor III și II a. Chr. Cele mai spectaculoase descoperiri provin din așezări și necropole cercetate la Ciceu-Corabia, Chintelnic, Șieu-Odorhei, Bistrița, aparținând culturii Wietenberg. Dezvoltarea metalurgiei bronzului și contactele cu alte orizonturi culturale este exprimată în cadrul expoziției prin rapiera de factură miceniană de la Dobricel și prin depozitele de bronzuri de la Agrieș și Perișor. Ceramica acesteia prezintă o mare varietate de forme: oale, cești, căni, castroane, străchini decorate prin incizii, caneluri și ornamente plastice.Motivele decorative, variate, specifice culturii, sunt cele spiralice și meandrice, într-un repertoriu variat.

Sfârşitul epocii bronzului este acoperit în regiune de purtătorii culturii Noua (sec. XIV – XIII a. Chr.). Având ca principală ocupație creșterea vitelor și secundar agricultura primitivă, această populație de origine estică este documentată în regiune prin numeroase situri arheologice: Archiud, Comlod, Dumitrița, Fântânele, Țigău. Caracteristice sunt ceștile de formă globulară cu torți supraînălțate, oalele tronconice decorate cu brâuri în relief, obiecte din os şi diverse tipuri de ace din bronz.

Hallstatt-ului timpuriu îi sunt caracteristice vasele negre lustruite la exterior ornamentate prin tehnica canelurii orizontale și în ghirlande (Sărățel, Fântânele, Vermeș, Ciceu-Corabia, Stupini) și numeroase depozite de bronzuri (Visuia, Ciceu-Corabia).

Etapa finală a primei epoci a fierului (sf. sec VII –prima jum. a sec. V a. Chr.) este reprezentată de câteva importante inventare funerare de factură scitică (Archiud, Budești-Fânațe, Fântânele, Jeica, Mărișelu, Posmuș) care cuprind pumnale de tip akinakes, lăncii, piese de port și podoabă (cercei cu capete conice, fibule, oglinzi, perle, cochilii kauri).