Intr-un muzeu daca dorim sa venim in intampinarea dorintelor beneficiarilor de diverse tipuri este important sa tine
Eşti aici
ZIUA MONDIALĂ A VIEŢII SĂLBATICE
Data:
Miercuri, 3 Martie, 2021 - 11:00
Loc:
Muzeul Bistrita, str. G-ral Grigore Balan, nr. 19
Anual, pe data de 3 martie, este sărbătorită ZIUA MONDIALĂ A VIEŢII SĂLBATICE, proclamată de Adunarea Generală a ONU la 20 decembrie 2013, ocazie pentru a celebra și a sensibiliza omenirea cu privire la animalele și plantele sălbatice de pe Terra, respectiv la beneficiile pe care conservarea lor o oferă umanității. Tot la această dată, în 1973, la Washington s-a semnat Convenţia privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de floră şi faună pe cale de dispariţie - CITES, tratat prin care sunt protejate viețuitoarele aflate în pericol de dispariție şi monitorizarea comercializării acestora (https://www.wildlifeday.org). Prin această convenție sunt protejate peste 38000 de specii de plante și animale (https://cites.org/eng). Țara noastră a aderat la CITES prin Legea Nr. 69 din 15 iulie 1994, conform www.cdep.ro.
În acest an, ZIUA MONDIALĂ A VIEȚII SĂLBATICE are ca temă „Păduri și mijloace de trai: susținerea oamenilor și a planetei”, în scopul reliefării remarcabilului rol al pădurilor, al speciilor forestiere la procurarea celor necesare viețuirii multor populații de pe glob, cu referire specială asupra comunităților indigene și locale caracterizate prin conexiuni de natură istorică cu zonele împădurite și din proximitatea pădurii (https://www.wildlifeday.org). Astfel, în zonele împădurite sau adiacente acestora de la nivel global își duc existența între 200 și 350 de milioane de oameni, furnizându-și de aici cele necesare traiului (adăpost, hrană, medicamente etc). Aceste areale sunt deosebit de importante atât pentru bunăstarea lor economică, cât și pentru păstrarea identității lor culturale (https://www.wildlifeday.org).
Cu ocazia ZILEI MONDIALE A VIEȚII SĂLBATICE, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Secția de Științele Naturii, va desfășura miercuri 3 martie 2021, începând cu ora 11, o activitate on-line cu copii preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Căsuța cu povești” Bistrița, grupa mijlocie D, îndrumați de Prof. Înv. Preșc. Liana Horga.
"Dumnezeu doarme în minerale, se trezeşte în plante, umblă în animale și gândește în om", Arthur Young.
,,Animalele și copiii mici sunt oglinda naturii”, Epicur.
Cercetător științific,
Dr.Horga Marius