CRACIUN IN BISTRITA - NASAUD

Argument pentru Crăciun. Un Crăciun la Muzeu
Se întâmplă ceva. 
An de an, în perioada în care brazii își trag cojoace de zăpadă peste ochi, tresare ceva și se mișcă în noi. Copleșiți de emoții, la capăt de an, ne răscolim prin suflete și ne descoperim unii pe alții, grăbindu-ne să ne bucurăm așa cum, nu mai știm de ce, în restul anului nu am avut timp.
Vine Crăciunul! Ne inundă nostalgii de copil, privim cerul și-l rugăm să promită zăpadă, ne căutăm prin buzunarele de la inimă părinții, bunicii și prietenii, îi scoatem de acolo cu un telefon și o lacrimă, și ne silim să fim împreună atunci când ceasul văzduhurilor va anunța, din miradorul azuriu al lui Dumnezeu, Întruparea Pruncului Izbăvitor. 
Aerul se umple de colinde cântate de credincioșii și necredincioșii lumii ăsteia, de buni și de răi, și ceva-ul acela ne leagă indescriptibil, ca într-un lanț de iubire. Devenim, neașteptat și repetabil, frați și surori, împărțind cu noblețe, colinda și colăcuțul, paharul și urarea. Pe fețele noastre prea grăbite, prea obosite și prea chinuite înflorește candoarea blândeții dumnezeiești și, pentru câteva zile, cerul se mută pe pământ. Au dispărut necazurile și bucuria e la ea acasă, culcușindu-se în fiecare inimă și în fiecare ochi, când fior, când lacrimă.
E ceasul frumos al nașterii lui Iisus Blândul, pruncul venit din cer ca să îl împartă cu noi, și inimile tuturor se primenesc în așteptarea Lui, împodobindu-se cu atâtea virtuți pe care le credeam uitate, expiate suflări ale inimilor. Deci, să ne bucurăm! Pe lângă ieslea lui Iisus, în cântări cu flori de măr și dalbe, ne aliniem toți, înghesuindu-ne cu îngerii cerului, cu păstorii pustiurilor și cu magii stelelor ca să-L privim pe Cel Întrupat! 
Și de ce un Crăciun la Muzeu? 
Ați simțit că lumea pe care plutim, glissando zăpăcitor, încearcă să ne fure Crăciunul copilăriei? 
Ați simțit asta?
Ați văzut cum de la an la an colindătorii se împuținează și luminile din ferestre sunt tot mai palide? Cum distanțele dintre oameni vor să crească, și între inima de părinte și inima de copil se îngrămădesc sloiuri de kilometri? Ați remarcat, cutremurați, cum alte lumi vin să dizlocuiască ceea ce părea sacrosanct? Cum alte muzici, și alte obiceiuri tind să șteargă insidios ceea ce părea de neclintit în viața noastră? Că pe an ce trece ceea ce ne ne separă de strămoși și de noi, cei de odinioară, e tot mai mult și tot mai puternic? Că ne distanțăm de valorile copilăriei noastre, și că ne este tot mai greu să le explicăm copiilor noștri că leru-i ler și caltaboșul ii musai fierbinte? Ați remarcat că suntem într-o derivă spre o lume care vine din viitor și care seamănă tot mai puțin cu cea din care sosim noi?
Ei bine, dacă ați simțit toate astea, atunci știți de ce. De ce ”Un Crăciun la Muzeu”. 
Pentru că la Muzeu un buchet de oameni vor să rețină timpul în căușul amintirii. Să facă lucrurile cum se făceau cândva, când porcul nu creștea în frigider și țuica se fierbea, bolborosind taine doar de ea știută. Acești oameni și-au luat foarte în serios menirea de Paznici ai Tradiției, ai subtilului tezaur din care ne naștem noi, românii. Oameni care, paradoxal, vor ca aceste tradiții să rămână vii, nu piese de inventar, povești etnofolclorice, bibliografie prăfuită prin rafturile istoriei. 
Acești oameni ai muzeului, acești încăpățânați care refuză să predea trecutului Crăciunul strămoșesc ca pe o amintire colbuită și insistă să-l păstreze viu, vă așteptă, cu bucurie și creștinească frățietate, să împărtășim împreună colindul Nașterii și tot ceremonialul frumoaselor tradiții de odinioară!