Eşti aici

”Emil Racoviță și bogățiile subpământului”

Data: Miercuri, 12 Decembrie, 2018 - 13:00
Loc: Muzeul Graniceresc Nasaudean

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Institutul de Speologie ”Emil Racoviță al Academiei Române și cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, vă invită la Muzeul Grăniceresc Năsăudean în data de 12 Decembrie 2018, ora 13, la vernisajul expoziției ”Emil Racoviță și bogățiile subpământului”, în sala de expoziții temporare a muzeului. Expoziția este dedicată împlinirii a 150 de ani de la nașterea savantului român și a 50 de ani de când instituția muzeală din județul nostru îngrijește Peștera de la Izvorul Tăușoarelor.
Expoziția a fost gândită pe trei secțiuni. Prima își propune să aducă în atenția celor interesați a unor obiecte personale ale savantului Emil Racoviță (birotică, instrumentar științific oceanografic și de laborator, obiecte personale, inscripții olografe, probe prelevate din fauna bentonică antarctică). Emil Racoviță, academician, biolog, speolog și exporator, a fost primul om de știință care a înțeles caracterul de nișă al faunei de peșteră, determinând apariția unei noi științe, biospeologia. Totodată, el a înființat primul institut de speologie din lume, în anul 1920.
Cea de-a doua secțiune e dedicată carstului românesc, cu accent pe latura instructivă, dorind să explice modul de apariție al peșterilor de calcar, importanța acestora în biodiversitate și legătura dintre subsolurile calcaroase și protejarea pădurilor de la suprafață. La loc de mare cinste va fi expusă una dintre cele mai importante piese expoziționale din domeniul paleontologiei românești, urma carstificată a omului de Neanderthal, descoperită în Ghețarul de la Vărtop, aflată în inventarul Academiei Române, o piesă importantă în înțelegerea apariției omului modern și al evoluției acestuia.
A treia secțiune cuprinde exponate speleotemice din subteranul Peșterii Izvorul Tăușoarelor, ca și două din renumitele ”bile de Tăușoare” (noduli sinergetici carbonatici), speleoteme unice pe planetă, fotografii reprezentative pentru frumusețea peșterii, precum și piese de paleontologie cuaternară, aflate în inventarul Muzeului Grăniceresc Năsăudean (fosile ale speciei ”Ursus spelaeus”, care a trăit în pleistocen pe teritoriul țării noastre). Aceste exponate nu pot fi văzute în peșteră, deoarece se află la mari distanțe față de intrare, și accesul în siturile de conservare presupune aptitudini de alpinism. De aceea dorim să vă introducem în această călătorie în istoria geologică și paleontologică a peșterii, aducându-vă în fața ochilor piesele de inventar enumerate.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș